18 noiembrie 2015
Către
Consiliul Superior al Magistraturii
Subsemnaţii, judecători şi procurori, conform tabelului anexat,
Formulăm prezenta
CERERE DE APĂRARE A INDEPENDENŢEI JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR DE LA INSTANŢE ŞI PARCHETE
Faţă de acţiunile recente ale Inspecţiei Judiciare constând în emiterea unor comunicate de presă vizând sesizări din oficiu cu privire la „posibile” abateri disciplinare din dosare în curs de instrumentare, considerând inadecvata și revoltătoare alegerea momentului emiterii acestor comunicate prin raportare la soluţii judiciare care ar putea fi dispuse sau care tocmai au fost dispuse.
Solicităm admiterea cererii şi apărarea independenţei judecătorilor şi procurorilor de la instanţe şi parchete faţă de acest gen de fapte, pentru următoarele:
MOTIVE:
La data de 29.10.2015, Inspecţia Judiciară a transmis un comunicat de presă prin care a arătat următoarele:
„Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 29 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliţie GIGINĂ BOGDAN-COSMIN, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.”
La data de 12.11.2015, Inspecţia Judiciară a transmis un comunicat de presă prin care a arătat următoarele:
“Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 12 noiembrie 2015, cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Bucureşti a instrumentat şi soluţionat, în data de 11.11.2015, cauza având ca obiect măsuri preventive.”
Aceste comunicate reflectă o manieră de lucru incompatibilă cu principiul independenței judecătorului de orice presiuni sau influențe, atât din afara cât și din interiorul sistemului, și reprezintă un veritabil atentat la independența acestuia, creând opiniei publice impresia că soluțiile sunt sau ar putea fi influențate de factori de decizie din sistem, care presează judecătorul să adopte o anumită conduită dorită de aceștia în dosarele pe care le soluționează.
Pe de-o parte, nu se poate și nu vom pune la îndoială dreptul Inspecţiei Judiciare, ca entitate independentă – titulară a acţiunii disciplinare, de a se sesiza din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, dreptul fiind anume recunoscut de lege, în cuprinsul art. 45 alin. 2 din Legea 304/2004.
Pe de altă parte, independenţa judecătorilor reprezintă un principiu fundamental al statului de drept, conform art. 124 alin. 3 din Legea Fundamentală, fiind principala garanție a dreptului la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană. Tot astfel, independenţa procurorilor este anume recunoscută de lege, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea 303/2004. Dispozițiile legale menționate consacră dreptul și totodată obligația judecătorului de a lua decizii exclusiv în baza legii prin raportare la situația de fapt stabilită în cauză, în afara oricăror influențe din exterior, incluzând aici și influențele din sistem.
Prin urmare, nicio persoană, autoritate, entitate, organism nu are dreptul de a acţiona de o aşa manieră încât să creeze aparenţa neechivocă a direcţionării actului judiciar spre o anume soluție – alta decât cea care ar trebui stabilită de către magistrat, în temeiul legii, pe baza probelor cauzei şi potrivit conştiinţei sale. Astfel de acte sau fapte pot fi percepute, pe buna dreptate, de către un observator rezonabil, ca reprezentând mijloace de presiune asupra magistratului. Se induce în spațiul public și justițiabililor ideea că soluția într-un dosar poate fi determinată nu doar de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, interpretate de judecător potrivit propriei conștiințe, ci și de teama de represalii sau, dimpotrivă, bravura împotriva acestora. Nu este de ignorat nici faptul că atitudinea Inspecției Judiciare poate fi apreciată, din nou, pe bună dreptate, ca fiind părtinitoare față de interesele uneia dintre părți, respectiv partea nemulțumită de măsura luată de judecător, din cauza grabei cu care s-a autosesizat și lipsei oricărui motiv rezonabil constând într-o posibilă abatere disciplinară indicat în comunicat care să justifice acțiunea atât de promptă.
În exercitarea atribuţiilor recunoscute de lege Inspecției Judiciare, această instituție nu poate interfera cu dreptul exclusiv al magistratului de a conduce procedura care se află în faţa sa şi cu privire la care trebuie să hotărască în mod independent, liber de orice presiuni.
Emiterea unor comunicate de presă în legătură cu sesizări din oficiu cu privire la pretinse abateri, neidentificate nici măcar la modul aparent, în cursul instrumentării unor dosare judiciare de rezonanţă publică este o practică incorectă, ce sfidează principii fundamentale ale statului de drept precum dreptul la un proces echitabil și independența judecătorului în a da soluții în cauzele pe care le judecă. Considerăm că acest mod de acțiune reprezintă o presiune inacceptabilă nu numai în privinţa magistraţilor vizaţi în concret de sesizare sau a celor care soluționează sau vor soluționa eventuale căi de atac privind soluția respectivă, ci şi în ceea ce priveşte întreg corpul judiciar.
Reamintim că, potrivit pct. 17 din Principiile adoptate de ONU în anul 1985, ca garanţie a respectării independenţei judecătorului, „faza iniţială a cazului trebuie să rămână confidenţială, cu excepţia situaţiei în care judecătorul solicită altfel.”
Este firesc să fie aşa, întrucât o expunere publică a unui pretins caz disciplinar în momentul său de debut, în plin curs al soluţionării unei cauze sau imediat după adoptarea unei soluţii, poate contribui în mod rezonabil la concluzia că magistratul nu este independent, că acesta trebuie să adopte o anumită soluţie sau, dimpotrivă, trebuie să se pronunţe într-un anume fel în legătură cu un incident procedural, ceea ce este inacceptabil într-un stat de drept.
Spre exemplu, în primul caz semnalat, inspecţia judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila încălcare a normelor procedurale vizând competenţa organelor judiciare în timpul instrumentării acelui dosar deşi, potrivit legii, exclusiv magistratul – procuror sau judecător – este în măsură să statueze asupra propriei competenţe, legea oferind remedii adecvate – plângerea la procurorul ierarhic superior, respectiv conflictul de competenţă. Inspecţia judiciară nu are dreptul ca, sub pretextul sesizării din oficiu, să direcţioneze implicit ori să pună presiune pe magistrat afectând libertatea sa de a aprecia potrivit legii si propriei conștiințe asupra excepţiei de necompetenţă.
În cel de-al doilea caz semnalat, inspecţia judiciară a transmis publicului larg că se sesizează din oficiu a doua zi după pronunțarea unei soluţii recunoscute de Codul de procedură penală, fără ca măcar încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi să fi fost redactată, iar obiectul sesizării sale este extrem de vag, aspect care deschide calea speculaţiilor de orice tip, inclusiv acelea că Inspecţia însăşi nu este mulţumită de soluţia pe care judecătorul a adoptat-o.
Aceste acțiuni pun, în fapt, magistraţii într-o poziţie de subordonare faţă de Inspecţia Judiciară însăşi, ca efect al presiunii pe care o resimt în urma expunerii publice incorecte a colegilor lor, afectându-se în mod cert independenţa – ca garanţie a însăşi statului de drept.
Dincolo de aceste fapte, compartimentul de relaţii publice transmite un mesaj insistent total nepotrivit, făcând referire numai la dreptul Inspecţiei – de netăgăduit – de a se autosesiza, părând că nu înţelege motivul pentru care sistemul este revoltat, respectiv momentul autosesizării şi, ceea ce este mai îngrijorător, publicitatea unei asemenea autosesizări, încălcând efectiv principiul nr. 17 al ONU mai sus citat.
Aceste fapte nu sunt numai de natură a îngrijora, ele au îngrijorat și revoltat efectiv corpul judiciar, începând de la judecătorii de judecătorie și terminând cu vârful ierarhiei instanțelor, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție prin Secția Penală condamnând public acest gen de fapte.
Prin comunicate destinate mass-media și publicului larg privind autosesizări, în stadiul incipient al unei eventuale proceduri disciplinare, se exercită în mod direct o presiune incompatibilă cu independenţa puterii judecătoreşti, tradusă şi în temerea, resimţită la toate nivelurile instanţelor şi parchetelor, că adoptarea unei soluţii sau a alteia poate trage repercusiuni disciplinare și se lasă cale liberă speculațiilor privind modul în care judecătorul ajunge să pronunțe o soluție sau alta, eventuala părtinire manifestată de instituțiile statului față de partea nemulțumită de soluția adoptată.
Considerăm că este obligația primordială a Consiliului Superior al Magistraturii să identifice, să sancționeze și să limiteze în conformitate cu atribuțiile sale statuate prin lege orice acțiuni ale persoanelor sau instituțiilor care au drept finalitate subminarea independenței judecătorului și procurorului și a sistemului judiciar în ansamblul său, apreciind că este cu atât mai grav derapajul cu cât vine din partea unei instituții din interiorul sistemului, în perfectă cunoștință de cauză cu privire la limitele atribuțiilor sale, competența sa și rolul principiului independenței judecătorului într-un stat de drept.
Conchizând, solicităm Consiliului Superior al Magistraturii să dea dovadă de fermitate și verticalitate în apărarea independenței sistemului judiciar față de orice conduită de natură să afecteze dramatic garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil de care beneficiază orice persoană, prin admiterea prezentei cereri de apărare a independenței sistemului judiciar față de acțiunile Inspecției Judiciare.
Cu stima,
Judecator Dana Girbova
Presedinte UNJR
Leave a Reply