Subscrisa Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă solicită să sesizaţi Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar fata de afirmaţiile domnului Gheorghe Nichita, publicate de mass media în data de 22.08.2015.
23 august 2015
Către Consiliul Superior al Magistraturii,
Subscrisa Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă solicită să sesizaţi Inspecţia Judiciară în vederea [b]efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar fata de afirmaţiile domnului Gheorghe Nichita[/b], publicate de mass media în data de 22.08.2015.
Potrivit mai multor site-uri de ştiri, acesta ar fi declarat următoarele: [i]„Eu mi-am rezolvat problemele cu justiţia, înţelegeţi voi (frecându-şi două degete – n.r.). Această ţară este condusă de generalul Florian Coldea, pentru că preşedintele Klaus Iohannis nici nu ştie ce are de făcut. Să fie foarte clar pentru toată lumea. Eu am fost susţinut pe linia serviciilor cât a fost George Maior, şeful SRI şi nu mi s-a întâmplat nimic. Dar să ştiţi că nici de acum nu mi se poate întâmplă nimic! Nimeni nu are ce să-mi facă mie nimic. Eu am deţinut controlul atâţia ani şi-l voi deţine şi de acum înainte”.[/i]
Aceste afirmaţii sunt de o gravitate excepţională, transmiţând opiniei publice ideea că dosarele în care sunt anchetate fapte de corupţie pot fi “rezolvate” cu sprijinul serviciilor secrete.
Declaraţia este cu atât mai gravă cu cât vine în contextul în care, tot mai des, anchetele în care sunt implicaşi în special politicieni sunt puse de aceştia sub semnul întrebării din punct de vedere al imparţialităţii, tocmai prin invocarea unei presupuse influenţe a acţiunii serviciilor secrete asupra actului de judecată.
Subliniem că în acest caz nu vorbim despre “afirmații generale”, ci de chestiuni concrete, raportate la un caz punctual.
Este imperativ ca astfel de declarații să facă obiectul cercetărilor efective ale Inspecţiei Judiciare. Impactul acestora asupra opiniei publice este unul cu deosebire puternic, întrucât survine într-un spaţiu public în care ideea implicării serviciilor secrete în actul de justiție dincolo de limitele legii a transpărut, cel puțin la nivel de aparenţă, chiar din declarații ale reprezentanților acestor structuri.
Astfel, în data de 30 aprilie 2015, într-un interviu acordat juridice.ro, generalul Dumitru Dumbravă declara că Serviciul Romana de Informații nu se retrage din “câmpul tactic” odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, ci îşi menţine “atenția/interesul” până la soluționarea definitivă a cauzei.
Aceasta afirmație a fost explicată ulterior chiar de directorul Serviciului Român de Informații prin aceea ca “urmărim, că procesul în sine nu ne interesează pe noi în faza procesuală, dar să nu existe persoane cum au fost în trecut, judecători, procurori, care pe drum au uitat că servesc statul român și au avut alte preocupări decât a servi statul român”.
Aceste declarații, ce au născut ideea supravegherii magistraților de către serviciile secrete, pentru a garanta “corectitudinea” judecătorilor, au vulnerabilizat actul de justiție şi au permis perpetuarea unor astfel de idei, precum cele ale domnului Gheorghe Nichita, transmise publicului în scopul diminuării încrederii în anchetele penale ce îi vizează.
Nu este permis ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii sa adopte o poziție de pasivitate sau neutralitate faţă de astfel de declarații. Când însăşi esenţa independentei justiției este pusa sub semnul întrebării nu mai exista loc pentru reacții ambigue. Toate aceste afirmații trebuie verificate şi lămurite, iar concluziile transmise publicului într-un mod clar şi concis, pentru a nu mai lăsa loc niciunei speculaţii.
În special în relația justiție-servicii secrete trebuie păstrate nu doar limitele constituționale ale colaborării, dar, mai ales, trebuie ca aceste limite sa fie clar conturate în ochii publicului.
Daca, după cum declara fostul director SRI, în prezent acesta instituție reprezintă “o forță foarte puternică, care (…) este acum în faza în care să știe cu înțelepciune să-și gestioneze bine această forță(…)”, la rândul său, justiția este puterea în stat chemată să sancționeze toate derapajele de la lege si sa protejeze drepturilor fundamentale ale cetățeanului, fără ca aceasta capacitate sa fie vreun moment pusa sub semnul îndoielii.
O justiție puternica este una care si apare in ochii publicului ca atare, reacționând ferm şi imediat la derapajele ce ii ştirbesc independenţa, indiferent din partea cui ar veni.
Va solicităm, în consecință, să sesizați Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar faţă de afirmațiile domnului Gheorghe Nichita, publicate de mass media în data de 22.08.2015, şi să comunicaţi opiniei publice rezultatele anchetei.
judecator Dana Girbovan
presedinte UNJR
Leave a Reply