În exercitarea prerogativelor prevăzute la art.53 lit.c,h din Legea nr.304/2004, considerăm oportun ca adunările generale ale magistraţilor să ia în dezbatere proiectele de acte normative pe care Guvernul României a hotărât sa îşi asume răspunderea.
Prin chiar jurământul pe care îl depun, judecătorii, prin întreaga lor activitate, au obligația să vegheze la supremația Constituţiei şi a legilor ţării şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei în România. Ei au obligația, prin toate formele de exercitare a autorității lor publice, inclusiv prin constituirea în forma directă de reprezentare, adunările generale ale instanțelor judecătorești, să avertizeze societatea românească asupra devierilor de la ordinea de drept fundamentată pe preeminența Constituției și caracterul sacru într-o democrație al drepturilor și libertăților fundamentale.
Pentru a veni în sprijinul acestora şi în vederea conturării unui punct de vedere unitar al corpului magistraţilor asupra acestui pachet legislativ, U.N.J.R. vă supune atenţiei prezentul document care conţine punctul său de vedere pe această problemă.
I. Obligaţiile statului român faţă de organismele financiare internaţionale fie cuprind asumări dincolo de limitele funcţionării unui stat de drept, fie nu cuprind anumite măsuri asupra cărora Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului:
Poziţia U.N.J.R. este determinată şi de faptul că Guvernul României, îşi asumă, ca fundamentare a punerii în aplicare a acestor proiecte de lege o viitoare hotărâre favorabilă a Curţii Constituţionale pentru punerea în aplicare a măsurilor de reducere bugetară.
Iată textul complet din scrisoarea de intenţie adresată FMI: “Punerea în aplicare a măsurilor (inclusiv cu o hotărâre favorabilă emisă de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestora) de pe partea de cheltuieli enumerate la punctele (i-iii) şi a măsurilor de lărgire a bazelor de impozitare va constitui acţiune prealabilă pentru finalizarea evaluării.”
Se poate constata deci că, pentru prima dată în România se recunoaşte implicit de către puterea executivă încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat prin faptul că se promite organismelor internaţionale o hotărâre viitoare a Curţii Constituţionale înainte ca aceasta să se pronunţe. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât el este asumat în faţa unei organizaţii internaţionale, ceea ce arată că, astăzi, fundamentele statutului de drept sunt grav afectate.
U.N.J.R subliniază că şi în situaţia unei “crize economice profunde”, nu este permisă încălcarea separaţiei puterilor în stat. Dimpotrivă, în situaţii de profundă criză economică, socială şi politică, singura putere capabilă să asigure stabilitate, echilibru, echidistanţă şi să confere substanţă apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, este puterea judecătorească.
Aşadar, prin astfel de obligaţii asumate potrivit scrisorii de intenţii adresată în luna mai 2010, tocmai Guvernul României aduce atingere siguranţei naţionale, ordinii de drept publice şi chiar fundamentelor statului român.
De aceea, intervenţia Parlamentului, pentru a restabili echilibrul şi separaţia puterilor în stat, prin asigurarea echidistanţei necesare a Curţii Constituţionale, o apreciem a fi mai mult decât necesară.
I. Fundamentarea juridică a măsurii de restrângere a unor drepturi si libertăţi ale cetăţenilor prin invocarea dispozitiilor art.53 din Constitutia Romaniei creeaza un precedent extrem de periculos si se poate transforma intr-un atentat la statul de drept dacă e folosit în mod abuziv.
Pornind de la principiul legal conform căruia magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii, U.N.J.R atrage atenţia asupra pericolului legat de fundamentarea de către Guvern a măsurilor de reducere a cuantumului salariilor, pensiilor si altor ajutoare sociale pe dispoziţiile art.53 din Constituţia României.
În expunerea de motive a proiectului de Lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar se invocă date de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu care “conturează imaginea unei crize economice profunde, ce poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională”.
Tot in expunerea de motive se arată că drepturile a căror restrângere va fi facută prin masurile adoptate de guvern sunt cele prevăzute la art.41–dreptul la muncă si art.47-dreptul la pensie din Constituţia Romaniei, iar soluţiile preconizate se integrează în interpretarea dată de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului conceptelor de „ordine publică” şi „siguranţă naţională” şi respectă principiul proporţionalităţii măsurii restrictive în raport cu scopul legitim urmărit.
Din perspectiva respectării dispoziţiilor legii fundamentale si a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, U.N.J.R. consideră că actele supuse spre aprobare parlamentului în procedura asumării răspunderii guvernului contravin prevederilor constituţionale pentru considerentele pe care le vom expune in cele ce urmează:
[b]1.[/b] Invocarea din nou a dispoziţiilor art.53 din Constituţie pentru a fundamenta măsurile de diminuare a cuantumului drepturilor salariale, a pensiilor si a altor prestatii sociale denotă o atitudine extrem de periculoasă din partea puterii executive, ce se poate transforma intr-un atac la statul de drept prin restrângerea exerciţiului drepturilor cetăţenilor.
In acest sens, din chiar argumentele reţinute de Curtea Constituţională in considerentele Deciziei nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 rezultă că „de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol”.
In plus, Curtea Constituţională a statuat expres ca „este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.
Întrucât o astfel de măsură de restrângere a dreptului la munca a fost deja luată in cursul anului 2009, iar ea este reiterată acum sub altă formă, dar cu acelaşi efect al diminuării cuantumului salariilor si indemnizaţiilor, ea nu se mai supune condiţionalităţilor impuse de Curtea Constituţională pentru a nu contraveni literei si spiritului legii fundamentale.
In plus, Guvernul este obligat la acest moment să arate în mod clar care sunt măsurile de natură economică si socială pe care le-a luat de la finele anului 2009 si până in prezent pentru a contracara efectele crizei economice, cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art.47 alin.1 din Constitutie, statul este obligat să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent prin masuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială.
Invocarea în acest context a Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 iulie 1967 pronunţată în cauza Lawless c/ Irlande, care se referă la posibilitatea adoptării de măsuri derogatorii de către state de la dispoziţiile convenţiei in situaţii excepţionale. Curtea a apreciat că afectarea drepturilor prevăzute de Convenţie sunt permise doar “în caz de război” şi “în caz de pericol public privitor la viaţa naţiunii”. Aceste sintagme desemnează într-adevăr “o situaţie de criză sau de primejdie excepţională şi iminentă, care afectează ansamblul populaţiei şi constituie o ameninţare pentru viaţa organizată a comunităţii statale”.
În aceeaşi hotărâre, Curtea a arătat care poate fi originea pericolului public ce impune măsura derogatorie, şi anume: catastrofele naturale, insurecţia armată sau rebeliunea, războiul internaţional sau lovitura de stat.
Echivalarea situaţiei actuale cu una din aceste situaţii excepţionale prin trimiterea la aceasta hotărâre, este de natura să indică panică populaţiei şi să creeze premisele pentru impunerea unor măsuri care să ducă la anihilarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale specifice democraţiei.
Un guvern responsabil este obligat ca mai întâi să îşi respecte obligaţiile pe care le are fata de cetăţenii săi, sa ia toate masurile necesare pentru a asigura respectarea si exercitarea nestingherita a drepturilor si libertăţilor legale de catre cetăţenii săi şi sa nu uzeze de situaţiile de exceptie prevazute de Constitutie sau legile tarii decat atunci cand sunt absolut justificate, orice invocare abuzivă a unor astfel de situaţii lovind la temelie statul de drept.
Securitatea naţională nu există fără securitate juridică. Nu este corectă interpretarea guvernului în sensul că doar serviciile de securitate şi armata reprezintă securitatea naţională, întrucât apărarea drepturilor fundamentale ale omului face parte integrantă din strategia de securitate naţională, iar istoria a demonstrat legătura între negarea drepturilor omului şi marile catastrofe al omenirii
Alături de piaţa internă, Uniunea Europeană a configurat respectarea drepturilor fundamentale ale omului ca elemente principale ale spaţiului comun de prosperitate şi pace al cetăţenilor europeni.
Securitatea naţională presupune în primul rând apărarea individuală şi colectivă adică, protejarea populaţiei în cadrul respectării prioritare a drepturilor fundamentale ale omului şi valorilor care au fundamentat Carta Naţiunilor Unite, Carta drepturilor fundamentale, Convenţia Europeană a drepturilor omului 1950, Tratatul Uniunii Europene consolidat, în vigoare de la 1 decebrie 2009 şi Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene , Constituţia României.
Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art.1 din Legea 51/1991 prin siguranţă naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economica si politica necesara existentei si dezvoltarii statului naţional roman, ca stat suveran, unitar, independent si indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum si climatului de exercitare neîngradită a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor si normelor democratice statornicite prin Constitutie. Tocmai promovarea in forta a unor reglementari ce limiteaza drepturile si libertăţile fundamentale, ce limiteaza funcţionalitatea statului de drept si autoritatea justitiei, precum si neluarea unor masuri de politica economica si sociala adecvate pentru contracararea cauzelor crizei economice, pot fi considerate actiuni ce aduc atingere nemijlocit sigurantei nationale.
De asemenea, UNJR atrage atenţia că România este singurul stat din Uniunea Europeană care a apelat la o măsură atât de drastică, de reducere cu 25% a salariilor individuale şi a pensiilor cu 15%, de natură pentru multe categorii socio-profesionale de a le aduce atingere însăşi dreptului fundamental la o remuneraţie şi pensie pentru perioada lucrată (a se vedea Spania – cu o reducere de 5%, Portugalia – 6%, Italia, Grecia etc.). O asemenea reducere, evident, prin ea însăşi aduce atingere siguranţei publice, prin diminuarea drastică salarială de asemenea amploare.
[b]2. [/b]Încălcarea caracterului temporar al măsurilor de restrângere a drepturilor
De esenţa unei măsuri temporare este limitarea duratei de aplicare a acestei masuri, cu consecinţa fireasca a încetării efectelor ei la expirarea duratei de aplicare. Or, din chiar expunerea de motive a proiectului de act normativ precum si din declaraţiile publice făcute de premier si de unii miniştri ai guvernului, rezultă foarte clar ca la data de 01.01.2011 drepturile salariale, pensiile si celelalte prestaţii sociale care sunt supuse reducerilor in baza acestui act normativ nu vor reveni în mod automat la cuantumul actual, cel dinainte de aplicarea masurilor de reducere, ci sunt supuse unor noi condiţionalităţi, (adoptarea unor politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a cheltuililor bugetare adoptate în cursul anului 2010, în condiţile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a bugetului general consolidat) ceea ce le conferă practic un caracter definitiv.
[b]3. [/b]Atingerea dreptului in substanţa sa ca urmare a reducerii substanţiale a cuantumului drepturilor salariale, a pensiilor si a celelalte prestaţii sociale vizate de acest proiect de act normativ.
Fără a nega posibilitatea legală de opera modificări în privinţa cuantumului drepturilor salariale, reamintim că jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. evidenţiază că este extrem de important ca prin modificările aduse cuantumului drepturilor vizate să nu se ajungă la o afectare a respectivelor drepturi în substanţa lor.
În acest context, diminuările aduse salariului şi celorlalte drepturi salariale trebuie să fie rezonabile, o reducere substanţială a cuantumului acestora putând fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului fundamental la muncă.
Din acest punct de vedere, măsura de reducere a cuantumului drepturilor salariale cu 25% este criticabilă şi din acest punct de vedere, astfel că acest aspect trebuie avut în vedere la momentul la care parlamentul se va pronunţa asupra actului normativ adoptat de guvern şi ulterior, de către Curtea Constituţională, în procedura verificării constituţionalităţii.
Puterea executivă nu beneficiază de puteri speciale, cum este cea de „expropriere” a pensiei sau salariului. Executivul este ţinut să asigure pacea şi securitatea cetăţenilor, obligaţia principală fiind aceea de a contribui la soluţionarea crizei prin măsuri economice şi prin respectarea măsurilor asumate în faţa Comisie Europene.
Practica exproprierii sau anulării totale sau parţiale a dreptului la pensie şi la salariu reprezintă violarea drepturilor fundamentale şi contravine măsurilor de acordare a asistenţei financiare convenite cu Comisia Europeană.
[size=3][b]II.Ignorarea si nesocotirea de către puterea executiva a caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti[/b][/size]
Respectarea hotărârilor judecătoreşti şi asigurarea executării acestora este de esenţa unui stat de drept, iar încălcarea caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti deschide calea arbitrarului şi abuzului împotriva cetăţenilor.
U.N.J.R. consideră că la acest moment se impune o reacţie puternică din partea magistraţilor faţă de acţiunile şi atitudinile reprezentanţilor puterii executive prin care este subminată autoritatea puterii judecătoreşti prin ignorarea sau chiar încălcarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti.
În acest sens, la data de 20 mai 2010 s-a publicat OUG nr. 45/2010 prin care Guvernul reeşalonează pentru plata in anii 2012, 2013 si 2014 a sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, dupa ce anterior prin OUG 71/2009 reesalonase plata acestora pentru anii 2010, 2011, 2012.
Este vorba de sumele de bani datorate de catre angajatori (institutii publice) functionarilor publici, cadrelor didactice, politistilor, magistratilor, personalului auxiliar de specialitate din instante si parchete etc. Asadar, Guvernul – o entitate fara nicio calitate procesuala in litigiile dintre angajati si angajatori – a stabilit modalitatea de executare a hotarărilor judecatoresti irevocabile, arogandu-si atributii pe care numai instantele judecatoresti le au in stabilirea termenelor de gratie şi în absenţa oricăror convenţii cu creditorii. În acest fel Guvernul a încălcat principiul separatiei puterilor în stat si autoritatea justitiei, facand inutilă pronuntarea hotararilor judecatoresti in care parti sunt instituţiile statale.
Aceasta OUG vine dupa ce in luna martie 2010, În cadrul unor intalniri in tara cu magistratii, domnul ministru Cătălin Predoiu a atras atenţia magistraţilor asupra modului in care acestia „solutioneaza procese cu statul”.
Prin declaraţiile publice făcute de reprezentanţi ai puterii executive se pune o presiune inadmisibilă întru-un stat de drept asupra magistraţilor, prin inducerea la nivel public a ideii responsabilităţii magistraţilor pentru eventuala intrare a României în incapacitate de plată.
În această categorie, se includ şi declaraţiile publice făcute de ministrul finanţelor, d-nul Sebastian Vlădescu, care într-una din ieşirile sale publice a afirmat că în ipoteza în care instanţele judecătoreşti vor admite cererile pe care cetăţenii le vor promova împotriva măsurilor luate de executiv prin pachetul de acte normative pe care îşi asumă acum răspunderea, instanţele judecătoreşti îşi asuma riscul intrării României în incapacitate de plată.
Astfel de declaraţii încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi al independenţei structurale a justiţiei, aşa cum este el stabilit intr-o vastă jurisprudenţă a C.E.D.O şi reprezintă un atac direct la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cărora li se transmite din partea puterii executive mesajul subordonării justiţiei faţă de puterea judecătorească şi li se induce o stare de neîncredere în justiţie, reprezentând totodată o presiune asupra corpului profesional al magistraţilor.
Puterea judecătorească şi fiecare magistrat în parte reafirmă că îşi va onora obligaţiile de a veghea la respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor ţării şi de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor în România.
[size=3][b]III. Incălcarea statutului magistraţilor prin operarea de reduceri ale indemnizaţiilor si prin desfiinţarea pensiei de serviciu[/b][/size]
Prin încălcarea dispozițiilor art.38 alin 3 din Legea nr. 317/2004, proiectele de lege privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar respectiv privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu au fost supuse avizului Consiliului Superior al Magistraturii. În acest fel, Consiliul Superior al Magistraturii nu a putut verifica compatibilitatea măsurilor propuse cu independența justiției ca valoare inviolabilă într-o democrație, iar autoritățile judiciare și corpul profesional al judecătorilor și procurorilor au fost excluși din procesul de consultare și fundamentare constituționala și legală a măsurilor asumate de Guvernul României.
Asumarea răspunderii Guvernului în Parlament are ca scop instituirea unor măsuri de austeritate bugetară, declarate ca fiind temporare, prin scrisoarea de intenţie adresată FMI.
În niciun text al acestei scrisori nu se preconizează însă obligaţia luării unor măsuri în domeniul pensiilor, în afară de reducerea unui procent de 15% pentru pensiile aflate în plată. Din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât aşa – numitul proiect de lege al reformei pensiilor se află într-o fază avansată de dezbatere în Parlament, Guvernul României abuzează nejustificat de această asumare a răspunderii în sensul în care deşi nu îşi asumă obligaţii faţă de FMI prin scrisoarea de intenţie, totuşi declară că-şi asumă răspunderea pe un proiect de lege care se dezbate în Parlament.
Cu alte cuvinte, Guvernul României încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi în relaţia cu puterea legiuitoare cu privire la proiectul măsurilor privind stabilirea pensiilor. De asemenea, Guvernul României în mod nereal declară că asumarea răspunderii are la bază asumarea obligaţiilor faţă de FMI, din moment ce astfel de obligaţii nu sunt cuprinse în scrisoarea de intenţie.
Este indubitabil că dispoziţiile proiectului de lege analizat atrag o modificare definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi cu încălcarea clară a principiului neretroactivităţii legii.
Jurisprudenţa Curţii Constituţională este relativ constantă în constatarea imposibilităţii aplicării unei recalculări pe baza unei legi noi a pensiilor deja aflate în plată cu afectarea în sens negativ a acestora şi implicit cu efectul pierderii unor drepturi deja câştigate.
Amintim în acest sens Decizia nr. 375/2005, Decizia nr. 57/ 2006.
Curtea Constituţională a reţinut în mod clar şi neechivoc că „In cazurile în care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior ( Decizia nr. 375/2005).
În ceea ce priveşte abrogarea în sine a pensiilor speciale, reamintim că şi această măsură a făcut în trecut obiectul controlului de neconstituţionalitate, concluzionându-se că o astfel de măsură este neconstituţională.
Decizia 20 din 20 februarie 2000, publicată în M.Of. nr.72/2000 a statuat că este neconstituţional art.198 din Legea privind sistemul public de pensii prin care se abroga art.103 din Lg.92/1992 ce reglementa pensia specială a magistraţilor.
Astfel prin decizia menţionată se statuează următoarele: ”Constatând că există elemente care diferenţiază regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigură un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională reţine că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii.
Curtea face de asemenea trimitere în justificarea acestui tratament diferenţiat la riscul pe care-l implică exercitarea celor două profesii, având un rol esenţial în respectarea drepturilor omului , a ordinii publice, a valorilor statului de drept şi reţine încălcarea exigenţelor documentelor internaţionale şi a jurisprudenţei CEDO prin nerespectarea drepturilor magistraţilor în considerarea importanţei rolului magistraţilor în apărarea statului de drept.
În concluzie, Curtea a stabilit în decizia citată că tratamentul diferenţiat şi reglementarea specială a pensiei magistraţilor se impune ca o necesitate pentru apărarea statutului acestuia nu ca un privilegiu ci ca o compensare pentru toate inconvenientele severe ale funcţiei, pentru riscul pe care-l implică exercitarea funcţiei, magistratul având un rol fundamental în apărarea ordinii de drept, o asemenea protecţie specială fiind justificată şi de exigenţele impuse de documentele internaţionale care vizează statutul magistraţilor cât şi de jurisprudenţa CEDO.
Documentele internaţionale ce reglementează statutul magistraţilor, documente asumate şi de România, prevăd că un element esenţial al asigurării independenţei magistratului îl reprezintă şi dreptul la o indemnizaţie şi o pensie adecvată care trebuie să fie garantate prin lege.
Astfel “Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii”, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august – 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, care prevăd în mod expres prin art. 11 că “durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.
– “Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor”, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea “de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă”.
– art. 6.4 din “Carta europeană privind statutul judecătorilor”, adoptată în anul 1998, prevede că “În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.
– art.13 alin 3 şi 4 din “Statutul Universal al Judecătorului “ adoptat la Uniunea Internaţională a Magistraţilor, la Taipei in 1999 prevede că:”Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale.”
Toate documentele internaţionale amintite fac aşadar referire la obligaţia statelor de a asigura magistraţilor indemnizaţii şi pensii speciale, condiţii în care atitudinea Guvernului României faţă de aceste aspect este extrem de gravă.
Reamintim Guvernului că aceste obligaţii îi revin nu numai în virtutea unor reglementări internaţionale, ci în baza unor legi interne, pe care executivul are obligaţia constituţională de a le pune în aplicare.
Prevederile Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt elocvente în acest sens, ca atare le reamintim Guvernului, pentru o mai bună analiză:
Art. 73. – Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibiliţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Art. 74. – (1) Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.
[size=3][b]IV. Nesocotirea sistematică a voinţei puterii judecătoreşti[/b][/size]
Anul trecut în perioada 7.04.2009-28.09.2009 s-a desfăşurat cel mai amplu protest din istoria justiţiei romane, ca urmare a unei subfinanţări cronice a sistemului judiciar şi în condiţiile unei reglementari haotice a drepturilor magistraţilor. Reacţia corpului profesional faţă de degradarea fără precedent, pe parcursul anului 2009, a statutului profesional şi economic al judecătorilor, a fost fermă, solidară şi omogenă la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din România, începând cu Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Protestul puterii judecătoreşti a arătat clasei politice şi societăţii în ansamblu ca independenţa justiţiei, ca valoare inviolabila a statului, nu este o chestiune negociabila între decidenţii publici, ci este un imperativ al statului de drept.
Principalele revendicări au fost: recunoaşterea justiţiei drept domeniu strategic de interes naţional, administrarea bugetului instanţelor nu de către Ministerul Justiţiei, ci de către ICCJ; înlăturarea discrepantelor si discriminărilor privind salarizarea magistraţilor şi personalului auxiliar; readucerea la bugetele instanţelor a sumelor încasate drept taxe de timbru şi timbru judiciar; garantarea unui statut stabil şi predictibil al magistratului, respectând standardele internaţionale în materie; stabilirea unui prag minim de 1% din PIB pentru bugetul instanţelor şi parchetelor; respectarea hotărârilor judecătoreşti; încheierea unui Pact pentru justiţie intre cele trei puteri.
Acel protest a culminat cu sistarea activităţii instanţelor şi parchetelor în luna septembrie a anului 2009.
Protestul din 2009 a fost suspendat ca urmare a constituirii prin Hotararea nr.34/2009 a Camerelor reunite ale Parlamentului a Comisiei speciale pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei care îşi propunea să explice cauzele crizei, să propună soluţiile adecvate, şi să susţină încheierea unui Pact intre cele trei puteri ce urma sa constituie punctul de plecare al oricărei strategii viitoare in domeniul reformei justiţiei. Convenţia puterilor legislativă, executivă şi judecătorească privind separaţia şi echilibrul acestora în stat (Pactul Naţional pentru Justiţie) trebuia să reunească cele trei puteri sub semnul colaborării şi echilibrului constituţional, precum şi în vederea identificării unor soluţii imediate, pe termen mediu şi pe termen lung de rezolvare a gravei crize prin care trece statul de drept, în primul rând de natură legislativă, dar şi prefigurarea unor soluţii de natură administrativ tehnică pe care ar trebui să le adopte celelalte două puteri pentru asigurarea independenţei puterii judecătoreşti şi a echilibrului interinstituţional între puterile statului.
În data de 30 martie 2010 Raportul Comisiei comune speciale a fost respins de către Parlament, întrunind doar 46 de voturi “pentru” raport, 108 voturi “împotriva” şi o abţinere, deşi parlamentarii au fost într-o situaţie evidentă de lipsă de cvorum.
Nu numai modalitatea în care a decurs votarea, ci şi faptul că acest raport s-a respins fără nici un fel de dezbatere şi fără invitarea reprezentanţilor justiţiei, denotă modul demagogic în care sunt tratate aspectele legate de justiţie.
[b]
Preşedinte Uniunea Naţională a Judecătorilor din România,
Judecător Dana Gârbovan
[/b]
[b]Tel contact:
0740134199[/b]
Leave a Reply