A devenit deja de notorietate faptul ca, pentru executiv, Strategia de reforma a sistemului judiciar pentru perioada 2005 – 2007 nu mai constituie o prioritate, ci dimpotriva, a devenit un act fara valoare, cu atat mai mult cu cat nu a fost continuat printr-un document de anvergura asemanatoare.
Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania constata inca o data, in contextul ultimelor afirmatii ale primului ministru, incapacitatea Guvernului Romaniei de a accepta ca “independenta puterii judecatoresti se realizeaza si prin asigurarea remuneratiei adecvate magistratilor, respectiv plata drepturilor salariale ale acestora, asa cum au fost prevazute de lege si aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu, în toate sectoarele de activitate”.
Puterea executiva acuza “indecenta” veniturilor magistratilor, in conditiile in care a inteles si intelege sa cheltuie banul public, de cele mai multe ori irational si in detrimentul cetateanului, respectiv al justitiabilului.
Este necesar sa reamintim faptul ca in ultimii patru ani, Guvernul Romaniei, sub conducerea aceluiasi prim ministru, prin Ministerul Justitiei (atat sub ministeriatul doamnei Monica Macovei cat si sub “bagheta” domnului Tudor Chiuariua) a cheltuit sume imense, fara justificare, pentru a remunera personalul asimilat magistratilor si alte categorii “detasate” si pentru a acorda acestora stimulente, refuzate, desi aveau vocatie potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, tuturor judecatorilor din tara care, in tot acest timp, încercau sa împarta dreptatea in salile de judecata, crezand ca pot realiza o reforma reala in justitie.
Anexat acestui comunicat, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania da publicitatii ordinele succesive, emise de ministrii Monica Macovei si Tudor Chiuariu (in attachment pot fi gasite detaliat ordinele, cu numar si data, precum si numele celor care au beneficiat de aceste sume), prin care anumiti angajati ai Ministerului Justitiei au primit zeci si chiar sute de mii de lei, cu titlu de stimulente pentru “activitati” desfasurate conform fisei postului (pentru care primeau oricum o remuneratie consistenta).
Reamintim faptul ca personalul Ministerului Justitiei a crescut constant din luna ianuarie 2005, de cand a preluat ministeriatul doamna Monica Macovei, dar si in perioada in care a detinut functia domnul Tudor Chiuariu, ajungand la peste 450 de angajati (in care intra si judecatorii si procurorii detasati in diverse functii publice, desi ei sunt magistrati de cariera). Aceasta s-a intamplat in conditiile in care, inca de la sfarsitul anului 2004, majoritatea atributiilor Ministerului Justitiei au fost preluate de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Practic, astazi România se confrunta cu un numar dublu de functionari ai Ministerului Justitiei si ai Consiliului Superior al Magistraturii, in raport cu perioada dinainte de intrarea in vigoare a legilor organizarii judiciare, respectiv septembrie 2004, desi performantele pozitive pentru justitia româna sunt mai mult decât modeste.
In tot acest context, refuzul constant al platii drepturilor salariale lunare la nivelul stabilit prin hotarârile judecatoresti si, mai nou, campania de denigrare a magistratilor, cu ocazia alocarii unor fonduri necesare executarii hotarârilor judecatoresti irevocabile reprezinta o încalcare a principiului independentei judecatorilor, constituind un mijloc de presiune politica exercitat asupra magistratilor, care nu beneficiaza de un tratament echitabil si nediscriminatoriu in raport cu alte categorii apartinând, prin vointa legiutorului, aceluiasi corp profesional.
Raportat la sumele imense de bani acordate propriilor functionari din cadrul Ministerului Justitiei, acuzele la adresa magistratilor apar ca nefondate si denota in fapt incapacitatea Guvernului Romaniei de a gestiona banul public si, mai ales, ipocrizia puterii executive.
Totodata, este rusinos pentru un executiv care aloca, pentru fiecare dosar penal, sume cuprinse intre 100 lei si 400 lei, in scopul asigurarii asistentei obligatorii din oficiu, sa reproseze venituri ale judecatorilor, care, la un calcul sumar s-ar raporta la o suma de cel mult 20 de lei pentru un dosar solutionat.
De altfel, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania semnaleaza ca in niciun moment dupa 1989, ori de câte ori au fost adoptate actele normative privind salarizarea magistratilor, acestia si asociatiile lor profesionale nu au fost consultati. Este un motiv in plus pentru care UNJR considera total neavenite afirmatiile reprezentantilor puterii executive (indiferent ca acestia au detinut sau mai detin astfel de functii) legate de veniturile magistratilor.
Judecator Dana Cristina Gîrbovan,
Presedinte al Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania
Leave a Reply